Actualitate
20 de percheziții în cinci județe pentru evaziune fiscală

În această dimineaţă, poliţiştii din Olt efectuează 20 de percheziţii, în 5 judeţe, pentru documentarea activităţii infracţionale a unor persoane care ar fi derulat operațiuni fictive cu bunuri, folosind firme fantomă. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin evaziune fiscală și spălare de bani este de 6.800.000 de lei.

La data de 14 septembrie a.c., poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt efectuează 20 de percheziții, pe raza județelor Olt, Dâmbovița, Giurgiu, Dolj și Teleorman, la locuințele unor persoane și la sediile sociale ale unor persoane juridice. Activităţile se desfășoară într-un dosar penal aflat în instrumentarea Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Olt, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în care se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani. Din cercetări a reieşit că, în cadrul unui circuit economic, s-ar fi desfăşurat operațiuni fictive cu bunuri, prin intermediul unor firme de tip fantomă. În fapt, persoane implicate ar fi livrat, către instituții, bunuri (mobilier urban), fără a avea documente justificative de provenienţă. Prin activitatea infracţională, s-ar fi cauzat un prejudiciu bugetului de stat de aproximativ 6.830.000 de lei. În cauză, vor fi aplicate sechestre asiguratorii, iar la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Olt, vor fi conduse 5 persoane, pentru audieri. În activităţi sunt angrenaţi şi luptători de acţiuni speciale din Olt și polițiști de la inspectoratele de poliţie judeţene Dâmbovița, Giurgiu, Dolj și Teleorman.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.