Actualitate
A pierdut controlul mașinii și a intrat într-o clădire

Un bărbat din Pielești a intrat într-o clădire, după ce a a pierdut controlul volanului. Șoferul și o pasageră au suferit mai răni, fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

"Un bărbat de 67 de ani, din Pielești, conducea un autoturism pe Calea Unirii şi a pierdut controlul volanului (probabil pe fondul neatenției în condus), lovind o clădire. Conducătorul auto şi o femeie de aproximativ 60 de ani, pasagera pe bancheta din spate, au fost transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale, fiind constienţi. A fost întocmit dosar penal vatămare corporala din culpă", au declarat reprezentanții IPJ Dolj.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.