Actualitate
Accident la intersecția cu Știrbei Vodă

Polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în Craiova, în care au fost implicate mai multe autoturisme.
 

La fața locului, polițiștii au identificat un bărbat de 51 de ani, din Craiova, care conducea un autoturism pe Câmpia Islaz, iar la intersecția cu Știrbei Vodă, acesta a lovit un autoturism care circula pe bulevardul respectiv, fiind condus de un tânăr de 19 ani, din Craiova. În urma impactului, autoturismul care circula pe Știrbei Vodă a fost proiectat pe sensul opus de mers, alte două autoturisme fiind avariate.
De asemenea, aceleași autoturism a mai lovit o altă mașină care era parcată pe marginea drumului.

 


În urma accidentului, două femei de 18 și 43 de ani, pasagere în autoturismul condus de tânărul de 19 ani au fost transportate la spital conștiente.
În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru lămurirea împrejurărilor care au condus la producerea accidentului.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.