Un tânăr de 20 de ani, aflat la volanul unui autoturism, a intrat într-un autobuz care încerca să efectueze o manevră de întoarcere, pe drumul național 55, în dreptul localității Preajba. Tânărul de 20 de ani și un alt pasager din autoturism au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, fiind conștienți.
Un barbat de 52 de ani, din Mischii, care conducea un autobuz pe DN 55, în dreptul localității Preajba ar fi încercat să efectueze o manevră de întoarcere, fiind lovit de un autoturism condus de un tânăr de 20 de ani, din Craiova.
În urma accidentului, tânărul de 20 de ani și un alt pasager din autoturism au fost transportați la spital pentru îngrijiri medicale, fiind conștienți.
A fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.