Actualitate
Accident pe Calea Severinului

Un tânăr de 19 ani a produs un accident de circulație, după ce a pierdut controlul volanului, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Severinului, din Craiova și a avariat două mașini parcate regulamentar. Cel în cauză a fost amendat. 

Miercuri, 28 octombrie, polițiști din cadrul Biroului Rutier Craiova au fost sesizați cu privire la faptul că pe strada Calea Severinului, din Craiova a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale.
La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit că un tânăr de 19 ani care conducea un autoturism pe strada Calea Severinului, din Craiova ar fi lovit un autoturism parcat regulamentar pe strada respectivă, fiind apoi proiectat în alt autoturism parcat pe aceeași stradă.
În urma evenimentului rutier au rezultat doar pagube materiale.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Cel în cauză a fost sancționat de polițiști conform OUG 195/2002 cu amendă în valoare de 1740 lei.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.