Actualitate
Acțiune a polițiștilor pentru prevenirea faptelor de comerţ ilicit

Polițiștii de la economic au aplicat sancțiuni contravenționale în valoare de peste 200.000 de lei, în urma unei acțiuni pentru prevenirea activităţilor economice ilicite din domeniul alimentației publice. De asemenea, au fost confiscate haine și produse alimentare de peste 4.000 de lei.

„Joi, 9 ianuarie, poliţişti din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Dolj, împreună cu reprezentanți din cadrul D.S.V.S.A. Dolj au desfăşurat o acţiune, în Craiova, pentru prevenirea activităţilor economice ilicite ce se comit în domeniul alimentației publice. Astfel, poliţiştii au verificat 30 de agenţi economici, iar pentru neregulile constatate au aplicat 22 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 200.000 de lei. În majoritatea cazurilor, poliţiştii au identificat agenţi economici care efectuau acte de comerţ cu produse a căror provenienţă nu o puteau dovedi în condiţiile legii sau nu care nu înregistraseră veniturile încasate. De asemenea, poliţiştii au constatat şi o infracţiune, într-un magazin fiind găsite articole de îmbrăcăminte ce purtau însemnele unor mărci celebre, fără a putea fi însă dovedită originalitatea acestora. În urma acţiunii, poliţiştii au indisponibilizat articole vestimentare şi produse alimentare, în valoare de aproximativ 4.000 de lei”, au declarat reprezentanții IPJ Dolj.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.