Actualitate
Atelier interactiv de istorie a scrisului și a cărții la “Aman”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, secția Mediatecă și American Corner Craiova, a organizat  vineri, un atelier interactiv dedicat istoriei scrisului și a cărții. La eveniment au fost prezenți elevii clasei a VI-a de la Școala Gimnazială „Nicolae Bălcescu”, însoțiți de profesor Daniela Județ.

Elevii au asistat la prezentarea unui scurt istoric al apariției scrisului și a cărții, s-au  familiarizat cu obiectele specifice scrisului (pană, peniță, etc.) și au în contact cu volume inedite existente în colecțiile bibliotecii, prezentate de bibliotecarii Adriana Boboc, biroul Colecții Speciale, Stela Bogoslov, secția Depozit General – Săli de Lectură, și Mădălina Băileșteanu, secția Mediatecă și American Corner Craiova. Obiectivul urmărit în cadrul acțiunii a constat în informarea participanților cu privire la apariția și scrisului, scrierea unora dintre cele mai vechi și variate  cărți (prin conținut, condiții  grafice, dimensiuni) existente în colecțiile bibliotecii și, de asemenea, implicarea celor mici în activitățile specifice scrisului și lecturii. Evenimentul s-a desfășurat în sala „Marin Sorescu”,  secția Mediatecă și American Corner Craiova.

 
Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.