Actualitate
Autori de furturi din auto, identificaţi de poliţişti

Ieri, 12 septembrie a.c., poliţişti din cadrul Secţiei 2 Poliţie Craiova au identificat doi tineri în vârstă de 16 şi 17 ani, ambii din Craiova, care în ziua de 24 aprilie a.c. au sustras un portofel în care se aflau acte de identitate, suma de 200 euro și 650 lei, dintr-un autoturism.

Cei doi ar fi forțat geamul portierei dreapta-față al unui autoturism parcat pe strada Geniştilor, lăsat întredeschis.

De asemenea, cei doi ar mai fi sustras, în ziua de 10.09.2018, un portofel în care se aflau acte de identitate și suma de 120 euro, dintr-un autoturism parcat și lăsat neasigurat, pe str. Gheorghe Chitu din municipiu.O parte din prejudiciu a fost recuperată, iar cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.