Actualitate
Bătaie în centrul Craiovei. Polițiști audiază zeci de persoane

Patronul unui local din Craiova a fost agresat, duminică dimineața, de unul dintre interlopi, Cristian Vlăescu, zis Ventura. Acesta din urmă l-a lovit pe patronul clubului Budhq, fiind supărat că nu a fost lăsat să intre în local, fiind însoțit de alte persoane.

"Noaptea trecuta, in jurul orei 4.00, poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la o altercaţie, intr-un local din Craiova.
 Politistii s-au deplasat la fata locului si au constatat ca un barbat, de 35 de ani, din Craiova, pentru faptul ca nu a fost lasat sa intre in local, i-a aplicat o lovitura, cu capul in zona feţei, administratorului locului respectiv.
 Ulterior persoane din anturajul acestui barbat au distrus bunuri pe terasa localului.
 Politistii desfasoara activitati pentru identificarea tuturor participantilor la altercatie şi tragerea la raspundere penala a persoanelor vinovate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectueaza cercetari sub aspectul savarsirii infracţiunilor de lovirea sau alte violente, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi distrugere", au precizat reprezentanții poliției doljene.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.