Actualitate
Biciclist accidentat mortal

Un biciclist în vârstă de 50 de ani, din Gighera, nu a acordat prioritate într-o intersecție, unui șofer din aceeași localitate și a fost accidentat mortal. Polițistii continuă cercetările pentru a afla împrejurările în care s-a produs accidentul.

„Un bărbat de 50 de ani, din comuna Gighera, care se deplasa cu o bicicletă pe o stradă din localitate, la intersecția cu DN 55 A, nu ar fi acordat prioritate de trecere unui autoturism condus de un bărbat de 34 de ani, din comuna Gighera, sat Zăval. În urma accidentului, a rezultat decesul biciclistului. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă și continuă cercetările în vederea lămuririi împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au declarat reprezentanții IPJ Dolj.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.