Actualitate
Cetățean irakian ascuns într-un microbuz, depistat la P.T.F. Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Calafat au depistat, ascuns într-un spaţiu special amenajat într-un microbuz, un cetățean irakian care intenţiona astfel să intre ilegal în România.

În data de 12.03.2018, în jurul orei 20.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, județul Dolj, s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul german Ali H., în vârstă de 56 de ani, la volanul unui microbuz, cu destinația Germania. Acţionând în baza unei analize de risc, echipa comună de control, formată din polițiști de frontieră români și bulgari, a efectuat un control amănunțit  asupra mijlocului de transport. Astfel, în compartimentul de transport marfă, a fost descoperit un spaţiu special amenajat, în care se afla ascunsă o persoană de sex masculin. În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că persoana în cauză este cetățeanul irakian, Halaf D., în vârstă de 24 de ani. Acesta a declarat faptul că s-a ascuns în spaţiul special amenajat din interiorul microbuzului cu ajutorul şoferului, cu intenția de a ajunge în Germania, la unchiul său. Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno - bulgar, acestea au fost predate Poliţiei de Frontieră Bulgare în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.