Forţele de ordine au continuat desfăşurarea de activităţi în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă. Cinci persoane care au părăsit locuinţa, deşi se aflau în izolare, au fost plasate în carantină insituţionalizată şi au fost sancţionate contravenţional.
Miercuri, 10 iunie, poliţiştii doljeni au verificat peste 3.400 de persoane şi aproximativ 70 de societăţi comerciale cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse în această perioadă, obiectivul urmărit fiind siguranța cetățenilor.
În urma activităţilor de verificare a persoanelor faţă de care a fost dispusă măsura izolării la domiciliu, poliţiştii doljeni au identificat 5 persoane care au părăsit locuinţa, deşi se aflau în izolare.
Persoanele în cauză au fost plasate în carantină insituţionalizată şi au fost sancţionate contravenţional, pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020.