Actualitate
Controale pentru combaterea ambroziei

Prefectura Dolj a anunțat mai multe controale în localitățile unde a fost semnalată existența unor terenuri infestate cu ambrozie. 

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al Județului Dolj, sub coordonarea prefectului Nicușor Roșca, a decis, în ședința din data de 01.09.2020, efectuarea unor controale în localitățile unde a fost semnalată existența unor terenuri infestate cu buruiana “ambrozia”. Verificările vor fi efectuate de comisia pentru combaterea buruienii ambrozia, ce a fost consitituită, la nivelul județului Dolj, prin Ordinul Prefectului nr. 202/29.05.2020. 
De asemenea, în perioada 01.09-30.09.2020, secretariatul comisiei asigurat de către Direcţia pentru Agricultură Județeană Dolj va prezenta, săptămânal, prefectului Nicușor Roșca un raport cu privire la acțiunile întreprinse și măsurile dispuse, cu precizarea că, prima raportare va fi prezentată până pe data de 04.09.2020.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.