Actualitate
Cruci – satul care a devenit casă pentru doar cinci suflete

Cu greu ai putea să spui “casă” celor două locuințe care au mai rămas în satul doljean Cruci, din comuna doljeană Goiești. Odată avea peste 120 de gospodării, iar acum doar două familii mai populează localitatea, ale căror terenuri sunt bune acum doar pentru creșterea caprelor.

Două case au mai rămas din peste cele 150 de gospodării care se săltau semețe în anii 1970 în satul doljean Cruci, din comuna Goiești. Încet-încet, din cauza lipsei electricității, localnicii și-au părăsit agoniseala și au coborât dealurile, în civilizație. Acum, doar cinci persoane se mai încumetă să trăiască la șase kilometri de vatra comunei, pestea deal, unde mai sunt doar două locuințe, aflate la câteva sute de metri distanță una de cealaltă. Una dintre gospodării a fost ridicată în urmă cu doar trei ani de ciobanul Ionuț Chiliban, în vârstă de 28 ani. Ambițios din fire, doljeanul și-a pus în cap să crească animale și a ales pășunile de la Cruci. A urcat singur în Dealul Muierii cu cinci capre, iar acum a transformat o remorcă de tractor în locuință pentru el, soția sa și băiețelul lor, în vârstă de un an. “Am făcut prima dată un saivan, în primăvara în care m-am mutat și după aia am mai făcut unul. Stăm aici deși nu avem lumină decât dacă ne mai aducem generator. Avem și un panou mic cu care facem seara lumină pentru copil. Acum am 120 de capre, cinci vaci pe care le am priponite pe deal. Am și găini și gâște”, povestește Ionuț Chiliban.

 

Nu renunță la deal pentru civilizație

 Bărbatul nu prea coboară jos în sat deși ar avea posibilitatea să își crească băiatul în comună. Preferă să îl îi dea să mănânce lapte de capră și să se joace în aerul curat de pe dealuri. “Când mă mai duc la Craiova cu carne și lapte de capră simt că mă sufoc. Nimic nu se compară cu aerul nostru curat de aici”, a mai spus ciobanul. El este căsătorit cu Petruța, o femeie în vârstă de 30 ani, care a terminat Facultatea de Științe Sociale din cadrul Universității din Craiova, lăsând la o parte viața de la oraș pentru dragostea ce i-o poartă soțului ei, respectându-i acestuia dorința de a crește animale. Primarul comunei doljene Goiești susține că familia Chiliban sunt singurii goieșteni care s-au arătat interesați să cumpere teren în Cruci. “Cu multă ambiție au reușit să crească animalele, să aibă un venit pentru familia lor și sunt de apreciat. Nu au probleme aici că lumea e bună și nu se fură sau mai știu eu ce”, a explicat Atanasie Adam, edilul comunei Goiești.

 

Biserica, încă semeață pe deal

Pereții Bisericii Gruița din satul Cruci au rămas și ei în picioare după mai bine de 300 de ani de la construirea sa. Autoritățile locale din comuna Goiești se luptă de mai bine de patru ani să obțină fonduri și sprijinul Mitropoliei Olteniei pentru conservarea ruinelor bisericii din Cruci. Au reușit să realizeze, împreună cu niște consultanți pe fonduri europene din Bulgaria, expertize tehnice ale clădirii, însă proiectul a rămas la stadiul de documente și nu s-a obținut încă finanțare pentru consolidarea și conservarea monumentului istoric.

Biserica Gruița din Cruci este cel primul lăcaș de cult din județul Dolj ridicat de un cioban care, în urma unui vis, decide să se stabilească pe teritoriu oltenesc și să “facă voia Domnului”.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.