Actualitate
Despre viața la țară și armonii muzicale, din nou în Galeriile „Cromatic“, în atelierele „Ca la țară“ și „Să ne împrietenim cu muzica“

Consiliul Județean Dolj și Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj continuă și în acest an parteneriatul cu Centrul social multifuncțional „Best Life“ al Arhiepiscopiei Craiovei și îi așteaptă pe copii la noi ateliere de muzică și de creaţie populară. 

Cele două ateliere, „Ca la țară“ și „Să ne împrietenim cu muzica“, se vor desfășura în perioada 16 februarie - 8 iunie 2018, de două ori pe lună, în zilele de vineri, în intervalul orar 14:00 - 16:00, în Galeriile „Cromatic“, la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Dolj.

În cadrul atelierului „Ca la țară“ copiii vor avea ocazia să descopere frumusețea gospodăriei tradiționale, obiceiurile și specificul vieții la țară, prin materiale foto - video din arhiva instituției. De asemenea, ei vor lucra și aplicat, folosindu-se de materiale oferite cu generozitate de natură, și vor încerca să construiască o gospodărie în miniatură.

Atelierul „Să ne împrietenim cu muzica“ îi familiarizează pe participanți cu pianul, le face cunoștință cu notele muzicale, îi inițiază în teoria muzicii și solfegiu. De asemenea, în cadrul acestui atelier ei vor studia și muzică tradițională.

Parteneriatul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Dolj cu Centrul Social „Best Life“ durează de trei ani. În 2015, C.J.C.P.C.T. Dolj a demarat, împreună cu voluntari ai Facultății de Litere din cadrul Universității din Craiova, proiectul „Micul artist popular pe urmele bunicilor“, care a mediat întâlnirea copiilor cu îndeletnicirile satului tradițional.

 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.