Actualitate
Florinel Dobre, în vizorul polițiștilor

Polițiștii doljeni s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări pentru a stabili dacă directorul adjunct al CNADNR, Florinel Dobre, a întrerupt măsura izolării la domiciliu. Aceasta fusese plasat în izolare de către DSP Dolj, pe 20 octombrie. Numai că, nemulțumit de reacția autorităților, la care apelase pentru a fi retestat, Dobre a întrerupt izolarea și a mers la o clinică privată. Acesta a trimis testul către DSP, care a reieșit negativ, doar că reprezentanții instituției i-au transmis că respectiva clinică nu este acreditată.

 

Dacă va fi găsit vinovat că a întrerupt măsura izolării la domiciliu, Florinel Dobre riscă să îi fie întocmit dosar penal pentru infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.

"Având în vedere informațiile apărute în spațiul public referitoare la faptul că o persoană ar fi încălcat măsura izolării la domiciliu, comunicam următoarele.
Polițiști din cadrul Secției 2 Politie Craiova s-au sesizat din oficiu și au efectuat verificări,  identificând astfel persoana în cauză ca fiind un bărbat de 41 de ani, din Craiova, care se află în izolare la domiciliu, conform listelor Direcției de Sănătate Publică din data de 20 octombrie a.c.
Din data de 20 octombrie și până în prezent, bărbatul a fost verificat zilnic de politisti, pentru a se asigura că acesta respecta măsura izolării, fiind găsit de fiecare data la domiciliu.
Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea situației de fapt iar în funcție de rezultatul  acestora se vor lua măsurile legale care se impun", au declarat reprezentanții IPJ Dolj. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.