Actualitate
Florinel Stancu, candidat la Președinția Cosiliulului Județean Dolj din partea PRO România: „Trebuie să avem grijă de casa care se numește județul Dolj”

Cheia înțelegerii rostului imens pe care i-l atribuim Uniunii Europene stă în semnificațiile faptului că aceasta s-a dovedit fără dubiu o binecuvântare a șansei noastre existențiale și o realitate istorică și socială care necesită de acum înainte ceva în plus, o bună implicare pentru a ne recalibra și noi la pretențiile vremurilor în care trăim.

Am vorbit până acum despre proiecte economice, sociale, administrative, toate foarte importante pentru județul nostru. Astăzi vreau să exprim și câteva gânduri venite din sufletul unui om care iubește natura și se implică în protejarea ei.

 

Fondurile pe care Uniunea Europeană le va investi prin Green Deal - pactul ecologic prin care vrea să reducă poluarea – vor fi de 1000 de miliarde de euro în următorii 10 ani. O sumă fabuloasă din care eu și echipa mea ne propunem să accesăm cât mai mulți pentru județul Dolj.

 

Obiectivul nostru este să punem în aplicare un plan major de tranziție către o economie bazată din ce în ce mai mult pe energie regenerabilă, o agricultură rezistentă la schimbările climatice și o societate echitabilă și prietenoasă cu mediul. Vom consolida politicile privind calitatea aerului cu acțiuni coordonate pentru întregul județ. În acest sens, principalele proiecte se vor îndrepta către mobilitatea urbană, în care vom sprijini orașele Doljului să achiziționeze transport public local electric și să construiască piste pentru biciclete.

La fel de mult ne dorim să accesăm programe cu finanțare europeană pentru siguranța cetățenilor și să sporim reziliența comunităților noastre printr-un plan multianual de investiții în prevenirea instabilității hidrogeologice. Vom stopa deșertificarea și vom acționa pentru recuperarea celor mai degradate zone și clădiri din orașe și din suburbii. 

 

În următorii 4 ani vom construi împreună:

 

Acțiuni pentru râuri curate. Ne propunem să dublăm resursele pentru îngrijirea râurilor din județ. În colaborare cu Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, vom organiza acțiuni de amploare ce vor avea ca scop curățarea albiei râurilor de câteva ori pe an. Totodată, în colaborare cu presa locală și cu societatea civilă, vom iniția campanii ce vor mobiliza comunitățile să se implice în prevenirea și combaterea poluării cu deșeuri a apelor din județ, astfel încât să reducem acțiunile care pun în pericol atât viețile animalelor acvatice, cât și sănătatea noastră.

 

Perdele forestiere. Vom planta un copac pentru fiecare locuitor din Dolj: 620 de mii de copaci. Noi vom lupta împotriva schimbărilor climatice prin împădurirea județului nostru. Împreună putem crea „infrastructura verde” de care avem nevoie, pentru a restabili ecosistemul natural din câmpii și pentru a preveni depunerile masive de zăpadă pe carosabil în perioada rece a anului. 

 

Energie regenerabilă 100% până în 2035. În Dolj încă nu au început procesele pentru o economie durabilă, care să reducă radical emisiile în atmosferă. Pentru asta este necesar un efort excepțional, începând de la eficiența sistemelor de transport și a clădirilor publice până la implicarea persoanelor fizice și întreprinderilor din județ. Un pas înainte pentru o producție durabilă de energie electrică va fi construirea celui mai mare parc de panouri fotovoltaice, apoi perfecționează sistemelor de energie pasivă și procesele legate de stocarea energiei. Vom încuraja transportul public și transportul electric, vom promova testele cu hidrogen. Totodată, vom pune la dispoziția locuitorilor județului servicii de consultanță gratuită pentru a completa dosarul ce trebuie depus în vederea accesării fondurilor nerambursabile pentru instalarea de ferestre izolante, izolarea acoperișului, a pereților exteriori, montarea unei centrale mai eficiente, a panourilor solare, sisteme de ventilație, corpuri de iluminat cu LED, senzori de mișcare, robineți și conducte noi.

 

Economie circulară, bazată pe 100% reciclare! Primul obiectiv va fi reducerea producției de deșeuri, al doilea va fi dezvoltarea unui sistem de colectare separată, al treilea se va baza pe reutilizarea sau reciclarea cantității de deșeuri produse. Vom atrage o firmă care se ocupă cu așa ceva în județul Ilfov și vom crea altele noi; Vom investi într-o companie județeană capabilă să gestioneze mai bine materialul diferențiat. De asemenea, vom înființa un laborator permanent de cercetare privind reutilizarea deșeurilor, materialelor și proceselor care implică rețeaua de înaltă tehnologie europeană, clusterele de mediu, orașele și întregul sistem de producție pentru un „New Deal” verde răspândit în Dolj. 

 

Agricultură și lanțuri agroalimentare durabile. Ne propunem să mărim întreaga suprafață agricolă județeană cultivată. Vom lansa un fond pentru promovarea produselor ecologice cultivate/crescute în județul nostru. Întărind acest lucru, avem posibilitatea de a îndruma agricultorii spre procese de inovare și de a sprijini investițiile în tehnici mai durabile, deoarece așa vom cuceri noi piețe, vom crește oportunitățile de angajare și profitabilitatea producătorilor locali.

 

Educație și formare durabilă. Managementul durabil al resurselor, peisajelor și ecosistemelor umane, mediului și bunăstării, rezilienței urbane și durabilității, economiei circulare și economiei verzi: acestea vor fi temele pe care - prin rețeaua de ONG-uri din județ - le vom aduce în școlile din Dolj. Vom face un pas înainte, prin urmare, în educația pentru durabilitate, pentru protejarea mediului, introducând cursuri de formare finanțate de Consiliul Județean, care vor prezenta obiectivele noastre în termeni de durabilitate a mediului.


Eu consider că un mediu durabil, pentru toți, astăzi și mâine, este cel mai mare act pe care îl putem face pentru viitorul copiilor noștri.  Trebuie să avem grijă de casa care se numește județul Dolj.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.