Actualitate
“Gaiţele” se joacă cu casa închisă la TNC

Teatrul Național „Marin Sorescu” prezintă joi, 9 noiembrie, de la ora 19.00 spectacolul „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, regia Alexandru Boureanu. Spectacolul se joacă la “Amza Pellea” cu casa închisă, toate bieltele fiind deja epuizate.

O piesă care s-a jucat în multe variante, pe mai toate scenele ţării, cu un succes enorm, o vedem acum la Craiova într-o viziune proaspătă,  imaginată de regizor alături de scenografa decorului arh. Andreea Simona Negrilă. După un scenariu posibil în care moştenitorii familiei Duduleanu şi-au găsit refugiul în perioada comunistă la Paris, descoperim lumea lui Kiriţescu prin frânturi de amintiri din copilăria ultimului moştenitor, fata Colettei, în momentul în care aceasta revine în casa Anetei Duduleanu. Tehnica regizorală folosită este una de fragmentare a acţiunii care este susţinută vizual prin costumele concepute de arh. Alexandra Constantin, iar actrița Mirela Cioabă semnează asistența de regie.

Piesa „Gaițele” (sau „Cuibul de viespi”) este una dintre comediile de valoare ale perioadei interbelice din dramaturgia națională, aparține scriitorului Al. Kirițescu, iar acțiunea piesei are loc chiar în Craiova. „Gaițele” (1932) este piesa care închide trilogia burgheză a scriitorului, din care mai fac parte piesele „Marcel și Marcel” (sau „Anișoara și ispita”) și „Florentina”. Dramaturgul Al. Kirițescu creionează portretul savuros al micii burghezii. Poate cea mai apropiată de comedia caragialiană, prin virulența satirică și valoarea literară incontestabilă, piesa „Gaițele” reflectă cel mai clar atitudinea critică a scriitorului față de societatea vremii sale.

Distribuția reunește actorii Tamara Popescu (Aneta Duduleanu), Costinela Ungureanu (Wanda Serafim), Petra Zurba (Margareta Aldea), Alina Mangra (Colette Duduleanu), Romanița Ionescu (Fräulein), Geni Macsim (Lena), Raluca Păun (Zoia), Cătălin Vieru (Mircea Aldea), Alex Calangiu (Georges Duduleanu), Nicolae Vicol (Ianache), Ioana Andone (Zamfira), Cătălin Miculeasa (Un tânăr), Ioana Vicol și Romana Vicol (Fetiţele Colettei şi Ianache Duduleanu).

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.