Actualitate
Galerie foto: Craiovenii sunt așteptați la cel mai mare parc acvatic din Oltenia

Municipalitatea craioveană deschide sâmbătă, începând cu ora 10, cel mai mare parc acvatic din Oltenia, ce se extinde pe o suprafață de peste 49.000 metri. Craiova Water Park a fost inaugurat vineri seara de actualul primar al Craiovei, Mihail Genoiu, dar și de Antonie Solomon și Lia Olguța Vasilescu.  

“În sfârșit, a venit și momentul mult așteptat de mult timp. Astăzi este ziua pe care toți ne-am dorit-o. Chiar dacă nu a fost 1 august, suntem încă în luna august, dar totul este verificat și întors înapoi tocmai ca lucrurile să fie așa cum trebuie, să fie funcționale, să fie toate amănuntele verificate. Este unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din românia, cu o suprafață de peste 5 hectare, cu o suprafață acoperită de peste 2.500 metri pătrați, cu 12 tobogane, cel mai înalt pleacă de la 10,6 metri”, a precizat primarul Craiovei, Mihail Genoiu. La rândul său, Antonie Solomon, fostul edil al Criovei care a gândit acest proiect pentru craioveni, s-a arătat mulțumit de modul în care viziunea sa a fost pusă în practică. “Nu a fost un moft, a fost o necesitate a orașului. Așezat într-o zonă deșertificată, într-o zonă aridă, unde temperaturile depășesc 40 de grade nu numai în luna lui Cuptor ci și în restul verii. Eu cred că ceea ce se întâmplă acum în Lunca Jiului este merit al tuturor, un dar pentru craioveni”, a declarat fostul primar al Craiovei, Antonie Solomon.

Actualul ministru al muncii și justiției sociale Lia Olguța Vasilescu a precizat că pe durata derulării acestei lucrări au fost întâmpinate greutăți, însă acum craiovenii se pot bucura din plin activitățile ce le pot întreprinde în interiorul parcului acvatic. “Este un proiect foarte frumos care a fost foarte criticat de-a lungul anilor iar eu sper ca acum craiovenii care vor veni să îl vadă vor înțelege care este utilitatea acestui parc acvatic. A fost conceput pe mandatul domnului Solomon, a fost construit pe mandatul meu iar în ultimele luni au fost făcute angajările de personal, recepția. Practic suntem în momentul zero, în care putem deja să declarăm deschis acest parc acvatic, care este foarte frumos, și de care insist să spun că Craiova avea nevoie”, a declarat ministrul muncii Lia Olguța Vasilescu, fostul primar al Craiovei.

Pentru zilele de sâmbătă și duminică, municipalitatea craioveană a pregătit și un program pentru craiovenii care vor vizita Craiova Water Parc.

          Sâmbătă, 12 august 2017:

•        ora 10.00 – Prezentarea lotului național de volei masculin, antrenată de Dan 

                  Pascu și Claudiu Mitru (intrare Complex). Partener: SCM Craiova.

•        ora 10.15 - Prezentarea echipelor de handbal, volei, fotbal, badminton ale

                  partenerilor Direcției Județene pentru Sport și Tineret Dolj

                            (intrare Complex).     

•        ora 10.30 – Activități sportiv-distractive la terenurile de sport, în prezența

                  sportivilor de la lotul național de volei masculin.

      – Activități sportiv-distractive la terenurile de sport, jocuri pe plajă

        și în apă: fotbal pe plajă, beach volei, gimnastică în apă, badminton,

        handbal pe plajă etc. Parteneri: Direcția Județeană pentru Sport și

        Tineret Dolj, FEFS Craiova, HCM Craiova, SCV Craiova, Centrul de

        Tineret Craiova, Casa Studenților Craiova.

•        ora 13.00: Atmosfera va fi întreținută de DJ Chris K și Gabrian by PlayEvent Agency. Partener: Casa Studenților Craiova.

                       Duminică, 13 august 2017:

•        ora 10.00: – Prezentarea echipei de volei masculin a SCM Craiova, antrenată

                   de Dan Pascu și Claudiu Mitru (intrare Complex). Partener: SCM

                   Craiova. 

•        ora 10.15: – Activități cultural-artistice. Partener: Palatul Copiilor Craiova.

•        ora 13.00: - Atmosfera va fi întreținută de DJ Chris K și Gabrian by PlayEvents Agency. Partener: Casa Studenților Craiova.

 

Traseul auto pentru accesul la Water Park este: Bvd. Știrbei Vodă – Parc Tineretului – Str. Banu Stepan – Str. Coșuna – Seminar Teologic -  Water Park.

 

Traseele autobuzelor care duc la Water Park sunt:

•        Traseul 29 cu plecare de pe Calea București, stația de la Piața Centrală

•        Traseul 20 cu plecare de la Gară până la Parcul Tineretului.

 

Frecvența plecării autobuzelor este la 30 de minute.

Taxele de intrare:

1. Taxele de intrare propuse sunt:

-        24 lei pentru copii între 5 şi 10 ani, de luni până vineri – brățară albă.

-        36 lei pentru persoanele de peste 10 ani, de luni până vineri – brățară albastră.

-        34 lei pentru copii între 5 şi 10 ani, în week-end – braţară roşie.

-        50 lei pentru persoanele de peste 10 ani, în week-end – braţară neagră.

-        15 lei taxa saună pentru persoanele de peste 16 ani – braţară verde.

În cadrul serviciilor oferite publicului vor fi incluse şi cursuri de înot pentru copii, taxa propusă fiind de 20 lei/curs/copil.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.