Actualitate
Ghidul ilustrat al elevului

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 15 martie 2019, în intervalul 12:00-15:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea materialului informativ intitulat „Ghidul ilustrat al elevului”.

În cadrul acțiunii, participanții vor fi invitați să se informeze cu privire la drepturile si obligațiile care le revin în calitate de elevi și să se implice în mersul societății și în sporirea incluziunii sociale. Astfel, vor deveni ambasadori și promotori ai Ghidului ilustrat al elevului și ai mișcării de reprezentare în zonele rurale.

„Ghidul ilustrat al elevului” a fost realizat în baza parteneriatului existent între Consiliul Național al Elevilor, UNICEF România și Forum Apulum.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

Sondaj
Cine are dreptate în situația lui Gică Popescu?
Clubul are dreptate, Popescu este un simbol pentru Oltenia
Suporterii au dreptate, trădarea nu se iartă
© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.