Actualitate
Iohannis la Craiova: Faptul că România găzduiește Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est indică gradul înalt de preocupare și implicare a țării noastre pentru creșterea nivelului de securitate

Președintele Klaus Iohannis, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, ministrul apărării naționale, Mihai Fifor, și șeful Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, au efectuat luni o vizită de informare la sediul Brigăzii Multinaționale NATO Sud-Est (MN BDE) de la Craiova.

"Ne aflăm în plin proces de consolidare a posturii de descurajare și apărare a NATO în Flancul estic al Alianței. Faptul că România găzduiește Comandamentul Brigăzii Multinaționale Sud-Est indică gradul înalt de preocupare și implicare a țării noastre pentru creșterea nivelului de securitate, nu doar în țara noastră, ci în întreaga regiune a Mării Negre. Pentru noi rolul de furnizor de securitate și stabilitate pe care ni l-am asumat este un obiectiv pe care odată realizat ne propunem să-l consolidăm și să-l adaptăm evoluțiilor regionale și globale", a precizat președintele României Klaus Iohannis, la Craiova.

Acesta a subliniat faptul că România își va respecta angajamentele asumate în privința Brigăzii Multinaționale Sud-Est astfel încât anul viitor să fie realizată capacitatea totală a comandamentului acestei structuri NATO în România. "Mă bucur că în timpul relativ scurt care a trecut de la adoptarea deciziei de constituire a acestei structuri NATO în România s-au înregistrat progrese importante, apreciate ca atare la nivel aliat. Am încredere că ne vom respecta în continuare angajamentele asumate în această privință, astfel încât, la sfârșitul anului viitor, să realizăm capacitatea totală a Comandamentului Brigăzii Multinaționale Sud-Est", a afirmat Iohannis.

El a apreciat constituirea Brigăzii Multinaționale Sud-Est din Craiova drept un moment cu o semnificație deosebită pentru apărarea României și a spațiului euroatlantic și a trecut în revistă evoluția prezenței NATO în România. "Ne aflăm astăzi, aici, într-un moment cu o semnificație deosebită pentru apărarea României și a spațiului euroatlantic — constituirea Brigăzii Multinaționale Sud-Est din Craiova. Devine astfel realitate unul dintre obiectivele importante susținute de țara noastră în cadrul Summitului NATO de la Varșovia. Domnule secretar general Jens Stoltenberg, au trecut mai bine de doi ani de la momentul în care am inaugurat împreună, la București, sediul Unității NATO pentru Integrarea Forțelor (...). Acest demers a fost urmat de înființarea și activarea Comandamentului de Divizie Sud-Est din București, la data de 1 decembrie 2015. Ulterior, în primăvara anului 2016, a avut loc inaugurarea facilității antirachetă Aegis Ashore de la Deveselu (...). Am trecut în revistă aceste evoluții pentru a evidenția caracterul dinamic și concret al prezenței NATO în țara noastră, subsumată deciziilor de adaptare a Alianței Nord-Atlantice la un mediu de securitate complex", a declarat Iohannis.

 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Eu am avut o discuție, și pe această cale vreau să îi mulțumesc lui Alexandru Dedu că s-a gândit la Craiova ca și oraș gazdă, FRH contactase șapte cele mai importante echipe ale lumii: Rusia, Franța, Danemarca, Norvegia etc" -  viceprimarul Craiovei Adrian Cosman.

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.