Actualitate
Iohannis: Liber la terase și la plajă, de la 1 iunie

Președintele Klaus Iohannis a anunțat că de la 1 iunie terasele se vor redeschide. De asemenea, oamenii vor putea merge și la plajă, dar cu obligația de a păstra distanța de cel puțin doi metri între scaunele de plajă. Tot de la 1 iunie va fi reluat transportul internațional, rutier și feroviar, în condiții de siguranță, de distanțare și de igienă.

"De la 1 iunie se redeschid terasele. Este însă clar că aici e nevoie de unele măsuri foarte speciale și acestea vor fi comunicate. Mesele vor trebui să fie la cel puțin doi metri, vor putea să stea maximum patru persoane la o masă și, în acest fel, lucrurile vor fi, zicem noi, sub control.

De la 1 iunie se va putea merge la plajă, dar și aici e nevoie de păstrarea distanței de cel puțin doi metri între scaunele de plajă.

Tot de la 1 iunie va fi reluat transportul internațional, rutier și feroviar, în condiții, sigur, de siguranță, de distanțare și de igienă.

Tot de la 1 iunie, vor deveni posibile spectacolele în aer liber, cu un număr de până la maximum 500 de spectatori, însă aceștia vor trebui să fie așezați pe scaune, la distanțele care sunt impuse de regulile de distanțare, cu un control foarte strict la intrare și, evident, cu respectarea tuturor normelor de igienă.

În ce privește deplasările în afara localității, acestea de la 1 iunie vor fi libere. Deci nu va mai fi nevoie de declarație când ieșim cu mașina, sau cu piciorul, sau cu bicicleta din localitate.

În ce privește competițiile sportive, avem și aici o veste bună. Se vor putea relua competițiile sportive începând din 1 iunie, dar - atenție! - pentru sporturile care se practică afară, în aer liber, și mai puțin sporturi de contact. Deci sporturile vor fi, competițiile vor fi posibile în aer liber, mai puțin sporturile de contact, și competițiile se vor desfășura în această etapă fără spectatori", a declarat președintele Klaus Iohannis. 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.