Actualitate
Jandarmii craioveni, misiuni și activități preventive

Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova au desfășurat pe raza județului Olt, activități specifice privind informarea participanților cu privire la adoptarea unor comportamente /atitudini, care să prevină situațiile de risc, au purtat discuţii libere cu cetățenii, referitoare la respectarea unor reguli de bază  în ceea ce privesc măsurile de prevenire a răspândirii infecţiilor cu SARS-C0V-2 și au împărțit materiale de protecție (măști și mănuși).

În județul Vâlcea, jandarmii au fost prezenți pentru a asigura în perioada 17-19.07. ac. măsuri de ordine publică la evenimentul “Live Music Summer Camp” din orașul Brezoi.

    În urma dispozitivelor de menținere a ordinii și siguranței publice pe care jandarmii le-au adoptat pe raza  județului Dolj, au fost constatate abateri ale normelor de conviețuire socială, fiind luate măsuri legale de sancționare a acestor fapte, în conformitate cu prevederile Legii 61/1991.

 

   

    În perioada următoare, misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de convieţuire socială, precum și depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.