Actualitate
Lansare de carte la 'Aman'

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește vineri, 12.10.2018, începând cu ora 18:00, în sala „Marin Sorescu”, lansarea celui de-al treilea volum al cărții „Herculane – arc peste timp. Turism și istorie la Băile Herculane”, autor Dorin Bălteanu.

Invitați:

  • prof. dr. Mircea Pospai, moderator;

  • prof. Radu Diaconescu;

  • acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici (proiecție video);

  • Friedrich Pazeller, Baden Baden, Germania (proiecție video).

 

Volumul prezintă vestigiile romane descoperite la Băile Herculane, un istoric al tratamentului balnear în stațiunea de pe Valea Cernei, una dintre cele mai vechi stațiuni balneare ale lumii și, în ultimul capitol, în premieră după 115 ani, povestea fascinantă a valsului ”Souvenir de Herkulesbad”, compus în stațiunea de pe Valea Cernei (Herkulesbad), în anul 1903 de vienezul Jakob Pazeller și care, în scurt timp, a ajuns celebru în toată lumea. Volumul este prefațat de acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici și include harta turistică a stațiunii Băile Herculane precum și CD-ul audio cu valsul ”Souvenir de Herkulesbad”, interpretat la pian, în prima piesă, de Friedrich Pazeller și în cea de-a doua piesă, de orchestra ”Duna Szimphonikus Zenekar” din Budapesta, cu copyright-ul autorului.


 

Acad. Constantin Bălăceanu – Stolnici

”Domnul Dorin Bălteanu continuă să mă uimească prin perseverența cu care se luptă din răsputeri să contribuie la restaurarea în sistemul turistic a orașului său Băile Herculane.  Iată că acum ne dăruiește o nouă carte, volumul trei dintr-o remarcabilă serie de monografii despre această fascinantă localitate din Banatul nostru care secole după secole a atras vizitatori  atât pentru binefacerile apelor sale cât și pentru frumusețea inedită a spectacolului pe care ni-l oferă vechea așezare romană și mai ales incomparabilele sale priveliști”.

 

Dr. Dana Antoaneta Bălănescu, expert Ministerul Culturii și Identității Naționale

”Dorin Bălteanu est un adevărat promotor al stațiunii Băile Herculane și al împrejurimilor. Prin prezentările sale a reușit să atragă admirația unui public distins, mai ales din București și din alte orașe mari ale României și de peste hotare (Viena, Chișinău), precum și interesul unor posibili investitori. Mulți abia acum descoperă sau redescoperă stațiunea, cândva renumită, datorită cărților autorului menționat mai sus.

…Se cuvine sa evidențiem, că în aproape toate capitolele cărții, Dorin Bălteanu s-a sprijinit pe investigații temeinice, personale, în arhive (Budapesta, Viena, București, Caransebeș), pe știri din presa vremii, cercetări laborioase de teren. Și, firește, a reluat, reinterpretând, în viziunea sa, informații din ghidurile și mini-monografiile anterioare, dedicate stațiunii. De altminteri, volumul beneficiază de o bibliografie bogată, inclusă fie în note de subsol, fie în referințele bibliografice, la sfârșitul subcapitolelor. Ca și la precedentele volume (rezumate în germană și engleză) autorul, conștient de integrarea în circuitul internațional al cărții, propune chiar patru rezumate (la cele două menționate mai sus, adăugând și rezumate în maghiară și în sârbă), traducând, în acest scop, capitolul dedicat valsului Souvenir de Herkulesbad. De asemenea, un material ilustrativ, demn de un album, întregește valoarea cărții”.

 

Dr. Sigrun Lang, Baden Baden, Germania, Preşedinte al Asociației Europene a Turismului Balnear (ESPA), fost primar al orașului Baden Baden:

“Am fost foarte impresionată vizitând Băile Herculane și descoperind centrul său istoric, prin intermediul ghidajului profesionist al d-lui Dorin Bălteanu. Cartea sa reflectă o apreciere sensibilă și de un înalt profesionalism a istoriei precum și rolul important pe care stațiunea Băile Herculane l-a jucat în ultimele două secole. Este un autor convingător și iubitor al acelor frumuseți încă adormite, dar care merită să fie renăscute. Îi urez să aibă șansa de a participa la acest promițător proiect”!

 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.