Actualitate
Lansare de carte la biblioteca județeană „Alexandru și Aristia Aman”

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește marți, 10 decembrie 2019, începând cu ora 12,00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, lansarea volumelor „Azi despre ieri... Mihaela Albu în dialog cu Theodor Damian, Mihai Neagu Basarab, Tudor Nedelcea, Irina Grigorescu Pană, Steluța Pestrea Suciu”, „Azi despre ieri... Mihaela Albu în dialog cu Dinu Zamfirescu”, ale autoarei Mihaela Albu, respectiv „Caiete Macedonskiene”, volumul 1, autor Ion Munteanu.

Evenimentul va fi moderat de Valentin Ajder, directorul Editurii Eikon, și se va bucura de prezența scriitorilor Irina Macedonski, Mihaela Albu, Ioan Lascu, Tudor Nedelcea, Ion Munteanu, Nicolae Marinescu și Mircea Pospai.
„O dată cu volumul acesta, intenționăm să deschidem o serie pe care o dorim cât mai cuprinzătoare atât ca durată, dar mai ales ca informație. Titlul volumelor – Azi despre ieri, interviuri cu diverse personalități ale culturii noastre - poate fi decodat cu ușurință. De fiecare dată, cel intervievat este invitat să creioneze profilul unor destine întâlnite în viață, îndeosebi sub aspectele lor omenești: întâmplări, evenimente, atitudini, prietenii, experiențe, impresii, etc.”
Mihaela Albu „Al. Macedonski nu elaborează un nou concept de poezie, dar trasează contururile unei diversități poetice, alcătuiește, am zice, un nou tablou cu multe căsuțe goale al sistemului periodic al elementelor lirice. După acțiunea poetică macedonskiană se configurează noi constituenți și noi algoritmi de performanță lirică și poate așa se explică de ce, după primul război mondial asistăm la o extraordinară revoluție în diversitate a contextului poetic. Ca mare poet, Al. Macedonski este un produs, o creație al (a) posterității critice. În timpul vieții era cunoscut numai ca poet extravagant, nonconformist, chiar ca un saltimbanc incurabil, capabil de gesturi și texte funambulești. El a ținut foarte mult la o imagine publică de revoltat anarhic, a insistat să fie intens personalizată persoana, iar nu opera sa, care a ajuns la descoperirea ulterioară prin intermediul criticii”.

Aurel Goci, prefața volumului Caiete Macedonskiene

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.