O bătrâna de 95 de ani din Filiași a fost găsită în această dimineața carbonizată în casă. Femeia nu a mai reușit să se salveze la timp după ce flăcările i-au cuprins casă.
Pompierii militari doljeni au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajului, flăcările se manifestau în interiorul casei și era pericolul că acestea să se întindă și la o gospodărie învecinată. Pompierii au reușit să salveze o altă femeie de aproximativ 86 de ani care se afla în casă. Această a fost transportată de urgență la spital cu arsuri pe mâini și picioare.
Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.