Premierul Ludovic Orban a declarat, joi la Craiova, că polițiștii, jandarmii și polițiștii locali vor mai aplica amenzi dacă populația nu va respecta prevederile ordonanțelor militare.
“Noi am mărit amenzile pentru a crește gradul de conformare la reguli. Faptul că s-a luat decizia CCR nu înseamnă că nu se mai dau amenzi. Se dau amenzile la nivelul anterior ordonanței de urgență”, a spus joi premierul Ludovic Orban, întrebat despre modul în care polițiștii îi vor sancționa pe cei care nu respectă prevederile ordonanțelor militare. Practic, amenzile vor fi cele prevăzute de OUG 1 / 1999. Reacția lui Orban vine după ce Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea Avocatului Poporului împotriva OUG 34/2020, actul normativ prin care guvernul a introdus amenzi de până la 20.000 de lei pentru nerespectarea ordonanțelor militare și a condițiilor de ieșire din case în perioada stării de urgență.