Actualitate
Percheziții efectuate în județul Dolj

Ieri, 23 noiembrie polițiști din cadrul Poliţiei Oraşului Bechet, Posturilor de Poliție Sadova și Ostroveni și Secției 12 Poliție Rurală Daneți, cu sprijinul unei grupe SAS din cadrul I.P.J. Dolj,  au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea furturilor din locuințe.

În cadrul acțiunii, polițiștii au pus în executare a 5 mandate de percheziţie, emise de instanța de judecată într-un dosar penal în care se efectuează cercetari sub aspectul săvârșirii unor infracțiuni de furt din locuință. Astfel, polițiștii au efectuat  5 percheziții domiciliare, la 5 imobile de pe raza comunei Sadova. La activitate, au participat aproximativ 20 de forțe de ordine, fiind verificate 9 locuri de interes.

 

De asemenea, o persoană bănuită de comiterea unor infracțiuni de furt a fost condusă la sediul poliției pentru cercetări. Totodată, în două locații din comuna Sadova au fost găsite un cazan pentru fabricat țuică și un televizor, ambele în valoare aproximativ 2000 lei, bunuri care au fost sustrase în anul 2019 și care au fost predate persoanelor vătămate.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.