Actualitate
Ziua porților deschise în bucătăria care pregătește mâncarea Spitalului de Urgență

După ce în luna ianuarie a acestui an, Direcția Sanitar Veterinară a închis temporar activitatea firmei care asigură masa bolnavilor Spitalului Județean de Urgență Craiova, reprezentanții companiei de catering au organizat ziua porților deschise la sediul bucătăriei unde se pregătește masa caldă a pacienților și a doctorilor.

Au fost prezentate dotările și condițiile de lucru, procedurile, spațiile de depozitare, circuitul de preparare al hranei, precum și mai multe meniuri gătite.


Daniela Corbu, directorul comercial al companiei Asamble, a precizat că autorizația a fost suspendată doar o singură zi, în luna ianuarie și că totul a fost doar o încurcătură. De asemenea, Daniela Corbu spune că nu a primit niciun fel de reclamații din partea unității spitalicești cu privire la calitatea meniurilor și că firma respectă întocmai contractul și cerințele din caietul de sarcini.


 

“Asamble este o multinațională de origine franceză și este prezentă în România din anul 2009, iar în Craiova am început primul contract în anul 2020, de la 1 ianuarie, cu Spitalul Județean de Urgență Craiova. Despre problema de la începutul anului, despre care s-a spus că Asamble nu ar avea autorizație vreau să precizez că avem autorizație atât, DSV, cât și DSP. Am respectat întocmai contractul pe care noi îl avem cu Spitalul. În ianuarie, într-adevăr a fost o mică problemă. Pur și simplu noi ne-am dus, am înregistrat cererea către DSV, am urmat toți pașii, suntem o multinațională și nu se pune problema că nu am fost autorizați.

A fost doar o încurcătură și nu a mai fost găsit numărul nostru de înregistrare. O zi am avut această autorizație suspendată, dar am avut un plan de rezervă și am subcontractat serviciul”, a declarat Daniela Corbu, directorul comercial al firmei de catering.
Deși înainte de pandemie se pregăteau zilnic, aproximativ 1100 de porții, din cauza numărului mic de internări, în prezent firma gătește pentru doar 600 de pacienți.

“Înainte de criza declanșată de COVID-19, noi găteam zilnic pentru 1100 de pacienți. În timpul pandemiei, am scăzut, am ajuns chiar și la 200 de pacienți, zilnic. Acum, avem cam 600 de meniuri estimăm ca undeva în luna iulie să ajungem inapoi la 1100,chiar 1200 de pacienți. Noi suntem pregătiți pentru mult mai mult, această bucătărie fiind pregătită pentru 8000, 9000 de porții zilnic, este o bucătărie puternică, a explicat directorul Ansamble.

Compania franceză, care este prezentă în România din anul 2009, a intrat pe piața din Craiova din ianuarie 2020 și mai livrează hrană în București, Timișoara, Iași, Cluj și multe orașe de referință din țară.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.