Actualitate
Preşedintele PSD Olt: “Ne gândim să cerem demisia Vioricăi Dăncilă„

Nemulțumită de strategia aleasă de partid pentru alegerile prezidențiale, organizaţia PSD Olt se gândeşte să ceară demisia Vioricăi Dăncilă din fruntea Partidului Social Democrat, după ce a pierdut alegerile prezidenţiale, a declarat, duminică seara, Mariu Oprescu, preşedintele PSD Olt.

 

„Nu e cazul să vorbim acum, la cald, dar după cum ştiţi, PSD Olt a fost una dintre organizaţiile care a susţinut încă de la început că strategia pentru prezidenţiale a Partidului Social Democrat a fost una greşită. Iată că rezultatele, ca şi la Europarlamentare, ne-au confirmat că tot ce am susţinut a fost adevărat. Vom vedea , nu acum la cald, vom vedea de mâine încolo, după ce terminăm numărătoarea paralelă pentru că, pentru noi este foarte importantă în această noapte. Atât cât este rezultatul, să strângem procesele verbale, să vedem exact care este scorul partidului.”, a declarat Marius Oprescu, preşedintele PSD Olt. Întrebat dacă Dăncilă ar trebui să plece din fruntea partidului, Oprescu a declarat că social democraţii olteni se gândesc şi la acest lucru.

Marius Oprescu, președintele PSD Olt: „Abia de mâine, când vom strânge toate procesele verbale, vom face o analiză. Nu acum, la cald, ci la rece. Şi probabil că da, ne gândim şi la acest lucru.”

Oprescu a mai declarat că trebuie făcută o analiză şi căutat vinovatul la nivelul conducerii naţionale a PSD pentru aceste rezultate. Oprescu spune că partidul trebuie reformat rapid.

“ Cred că PSD are, rapid, nevoie de o reformare şi acest lucru trebuie să înceapă imediat pentru că ne aşteaptă, anul viitor, două rânduri de alegeri foarte importante pentru noi- alegerile locale şi alegerile parlamentare.” a declarat Marius Oprescu, preşedinte PSD Olt

 

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.