Actualitate
Primăria Craiova investește în infrastructură

“Am realizat primul bulevard al Craiovei din istoria modernă pe o lungime de 1,7 km, cu rețea de canalizare pluvială separată, dar și cu spații verzi în lateralele părții carosabile. Iar planurile referitoare la această zonă nu se opresc aici. Vom continua cu acest bulevard și pe canalul Mălinului până în Bariera Vâlcii, iar în sensul celălalt, bulevardul va ajunge până în Calea București, zona Hanul Doctorului. Astfel, o nouă arteră principală va traversa municipiul Craiova de la Est la Nord și va funcționa ca o nouă centură. În perspectiva amplasării Spitalului Regional în zona de nord a Craiovei și, având în vedere conexiunea cu drumul expres Craiova – Pitești, o nouă arteră principală care să descongestioneze traficul este absolut necesară.”, a declarat primarul Craiovei Mihail Genoiu.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.