Actualitate
Primarul Romei despre desființarea taberelor de imigranți: Cu timpul vor fi desființate

Primarul Romei, Virginia Raggi, s-a aflat vineri, pentru câteva ore, în municipiul Craiova, unde s-a întâlnit cu reprezentanții municipalității din Bănie, dar a vizitat și două dintre familiile care au primit bani de la italieni pentru a părăsi taberele de imigranți.

“Am activat un program referitor la taberele de nomazi din Roma și am venit aici ca să verificăm cum merg lucrurile și una din soluțiile pe care le-am oferit noi familiilor de romi care locuiesc în aceste tabere care practic sunt adevărate ghetouri este aceea de a se întoarce în țara de origine. Evident că primăria oferă și o sumă de bani și vrem să colaborăm cu comunitatea locală și, în cazul nostru Craiova, pentru a ajuta aceste persoane să se integreze în țesutul social din Craiova, aă aibă o casă, de lucru și copiii să fie trimiși la școală”, a declarat Virginia Raggi. Edilul Romei a precizat că banii pe care i-au primit familiile de romi provin din bugetul municipalității italiene. “În unele cazuri sunt fonduri europene, în acest caz special sunt fonduri ale administrației de la Roma”, a precizat Raggi. Întrebată ce se va întâmpla cu taberele de imigranți, dacă acestea vor fi desființate, aceasta a precizat: “Cu timpul da. Important este să le oferim niște alternative acestor persoane și să le integrăm într-o comunitate, indiferent dacă este din Roma sau dintr-o altă țară, să le explicăm faptul că cei mici trebuie să meargă la școală, adulții trebuie să lucreze, trebuie să plătească niște taxe pentru că deja pe cei care, să zicem, sunt mai fragili i-am ajutat prin sistemul nostru social, este același lucru pentru toate persoanele, indiferent dacă sunt sau nu rrome pentru că dacă vom continua să avem două sisteme separate acestea nu se vor mai integra niciodată.”

Astfel, municipalitatea din Roma a decis ca banii primiți pentru inlcuziune socială de la Uniunea Europeană să fie folosiți pentru extragerea imigranților din tabere și inserarea lor în comunitatea locală. “Cu aceste fonduri noi ajutăm școlarizarea, facem pregătire profesională și oferim și un sprijin pentru găsirea unei locuințe. Aceste fonduri au fost folosite până acum pentru două tabere și plătim și organizațiile care ne ajută să dezvoltăm aceste programe, una este Crucea Roșie Internațională. Sunt persoane care practic ne ajută să facem acest pod de legătură și să facem în așa fel încât să le explicăm lor că există și alte alternative”, a mai precizat Virginia Raggi, primarul Romei.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.