Actualitate
Programul de lucru al Ghișeului Implementări Abateri, Permise și Certificate Reținute, din cadrul Serviciului Rutier Dolj

La nivelul Ghiseului Implementari Abateri, Permise si Certificate Retinute, din cadrul Serviciului Rutier Dolj, programul de lucru cu publicul a fost stabilit după cum urmează: în zilele de luni, miercuri şi joi - în intervalul orar 9.00-15.30; în ziua de marţi – în intervalul orar 9.00-18.00, iar vineri între orele 9.00-13.30.

La nivelul structurii au fost dispuse măsuri în vederea asigurării respectării normelor legale existente în această perioadă de către toate persoanele care se prezintă la acest ghişeu pentru ridicarea permiselor şi a certificatelor de înmatriculare.
Astfel, accesul în interiorul clădirii a fost limitat, fiind primite maxim 2 persoane, după ce în prealabil acestora le-a fost măsurată temperatura şi doar dacă acestea au asupra lor mijloace de protecţie individuală.
De asemenea, în exteriorul clădirii, forţele de ordine prezente în zona respectivă vor interveni pentru a asigura respectarea măsurilor de distanţare socială.
* În cazul dovezilor înlocuitoare ale permiselor de conducere — cu drept de circulație, începând cu data de 18.05.2020, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr.55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, se menține numai valabilitatea celor emise în temeiul art. 111 alin. (1) lit. b), alin. (4) sau (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pe toată perioada stării de alertă, precum și pentru o perioadă de 10 zile de la încetarea acestei stări. Pentru aceeași perioadă se menține și valabilitatea prelungirii dreptului de circulație, dispusă de procuror sau de instanța de judecată potrivit art. 111 alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.