Actualitate
PSD Dolj acuză Guvernul că folosește banii din Fondul de Rezervă în interes politic

PSD Dolj, prin vocile lui Ion Prioteasa și Cosmin Vasile, acuză Guvernul României că folosește banii din Fondul de Rezervă în interes politic. Social-democrații au condamnat alocările discreționare de fonduri pe care guvernul liberal le-a împărțit către primării. Astfel, prin Hotărârea 758/2020, au fost alocate fonduri de 250.000 de lei comunelor cu primari PSD, în timp ce, celorlate localități, care au în frunte edili liberali, banii primiți sunt de două, trei ori mai mulți. 

Președintele Consiliului Județean Dolj, Ion Prioteasa, a explicat că, de 16 ani de când social-democrații conduc județul Dolj, banii către comune au fost de ficare dată alocați în urma unor discuuții cu toate partidele, după anumite criterii clare, iar bugetul a fost mereu votat în unanimitate.

„Avem un Guvern care se poartă diferit cu localitățile peneliste și pentru cele cu altă culoare politică, din banii aflați la dispoziția primului ministru, din fondul de rezervă. Practic, și noi avem la nivelul Consiliului Județean, un fond de rezervă, pe care, de fiecare dată, ne-am îndreptat când am avut probleme stringente, în special când am avut calamități. Atunci când am avut de împărțit bani, de 16 ani de când conducem acest județ, bugetul a fost votat în unanimitate, a fost discutat cu toate partidele politice, a fost făcut transparent și am avut un anumit criteriu după care s-au alocat banii. În special, acestea se referă la numărul populașiei sau la suprafața de teren și atunci nu a mai fost loc de discuții.

Însă ceea ce s-a întâmplat acum, cu această Hotărâre de Guvern, după care s-au alocat acești bani, de care au nevoie edilii. Discrepanța este foarte mare între localitățile PSD care primesc o sumă de 250.000 de lei și celelalte localități, care primesc de două, trei ori mai mulți bani. Mai este foarte puțin timp până la alegeri, noi nu am abandonat obiectivele și criteriile pe care le-am avut până acum.

„Cine a făcut lista la Guvern a fost cel puțin cinic. Din 111 localități trecute, , au fost uitate Craiova și Galicea Mare. Astfel, județul Dolj a ajuns cu 109 localități”, a precizat Prioteasa.

Cosmin Vasile, candidatul PSD la funcția de Președinte al Consiliului Județean Dolj, a declarat că acțiunea Guvernului a împărțit România în două. 

„Este clar că acest Guvern împarte ţara în două Românii: una cu primari PNL, de care au grijă şi unde alocă sume importante, şi o alta unde este nevoie de bani, este nevoie de sprijin, dar care nu sunt conduse de primari PNL şi, astfel, nu au dreptul să primească banii necesari.
Nu vom putea înţelege cum o comună precum Amărăştii de Jos primeşte 900.000 de lei, iar oraşul Dăbuleni primeşte doar 500.000. Cum o localitate precum Coţofenii din Faţă, cu o populaţie de 1.900 de cetăţeni, are mai multe probleme decât Cerăt, care are 4.200 de locuitori?! Sau care este diferenţa între Cerăt şi Celaru, ambele cu aproximativ aceaşi populaţie, dar una primeşte 250.000 de lei, iar cealaltă 800.000?!
Noi vom merge şi vom sta de vorbă cu oamenii din aceste localităţi şi le vom spune cum împarte Guvernul ţara în două pentru că acum, pe 27 septembrie, dar şi în data de 6 decembrie, oamenii au posibilitatea să aleagă, să judece şi să împiedice ca o ţară să fie tratată astfel", a conchis Vasile. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.