Actualitate
S-a încheiat Competiția Națională de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat 2019

Astăzi a avut loc festivitatea de premiere a Competiției Naționale de Descarcerare și Acordare a Primului Ajutor Calificat 2019. La competiția de prim ajutorpe primele trei poziții s-au clasat reprezentanții ISU Mureș, locul 3, locul secund Vâlcea, iar câștigătorii au fost cei de la ISU București-Ilfov.

Echipele au avut de rezolvat scenarii simple și complexe, menite să pună în evidență competențele profesionale: unul de descarcerare a victimelor dintr-un vehicul ca urmare a unui accident rutier, iar cel de-al doilea constând în acordarea primului ajutor. La competiție au participat echipaje de pompieri militari din cadrul a 16 inspectorate judeţene pentru situaţii de urgenţă din țară. 

Competiția Națională de Descarcerare și de Acordare a Primului Ajutor Calificat Festivitatea de închidere a celei de-a VIII-a ediții a Competiţiei Naționale de Descarcerare şi de Acordare a Primului Ajutor Calificat, derulată la Craiova în perioada 02 - 04 octombrie. La proba „Descarcerarea din vehicule”, câştigătorii sunt: Locul I: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Mureș; Locul II: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa; Locul III: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă București-Ilfov. La proba „Acordarea primului ajutor calificat”, câştigătorii sunt: Locul I: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă București-Ilfov; Locul II: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea; Locul III: Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Mureș. „Cea mai bună echipă de servanţi” – ISU Mureș. „Cea mai bună echipă de paramedici” – ISU Dâmboviţa. „Cel mai bun comandant de echipaj” – ISU Mureș. Echipajul de voluntari la proba „Acordarea primului ajutor calificat”, câştigătorii sunt: Locul I: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă București-Ilfov; Locul II: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arges; Locul III: lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj. Felicitări competitorilor pentru efortul depus şi rezultatele obţinute! Pe parcursul celor două zile de concurs, salvatorilor le-au fost testate abilitățile și experiența profesională dobândite la probele: ”Descarcerarea din Vehicule” și ”Acordarea Primului Ajutor Calificat”, sub arbitrajul specialiștilor din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi al Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.