Actualitate
S-a urcat beat pe mopedul neînregistrat și a căzut cu el

Ieri, 26 octombrie, polițiști din cadrul Secției 12 Poliție Rurală Daneți au fost sesizați cu privire la faptul că strada Independenței, din comuna Daneți, sat Brabeți, a avut loc un accident rutier.

La fața locului s-au deplasat polițiștii care au stabilit faptul că un bărbat de 54 de ani, din Daneți, în timp ce conducea un moped pe strada Independenței, din localitate, a căzut cu acesta, fiindu-i acordate îngrijiri medicale la fața locului de către un echipaj de ambulanță, fără a necesita transportul la spital. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că mopedul condus de cel în cauză nu este înregistrat în circulație. Bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de 0,61 mg/l
alcool pur în aerul expirat, fiind transportat la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei
"Suntem datori, poate în acest an de grele încercări mai mult decât oricând, să ne întoarcem la valorile și principiile care îi luminau pe înaintașii noștri, acum mai bine de un secol" -- Cosmin Vasile, preşedinte CJ Dolj ...
© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.