Actualitate
Se extind rețelele de apă și canalizare în zona Călărași – Bechet

Compania de Apă Oltenia S.A. a semnat, astăzi, 28.08.2020, al șaselea contract de execuție lucrări în cadrul ”Proiectului regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”.

Este vorba despre CL 10, care prevede extinderea rețelelor de alimentare cu apă și canalizare în zona Călărași - Bechet. Lucrări se vor desfășura în Ostroveni, Lișteava, Bechet, Călărași, Sărata și Dăbuleni. Întreaga zonă este vizată de lucrări suplimentare, care fac obiectul unui alt contract, aflat în curs de atribuire. La semnarea contractului au fost prezenți și primarii localităților unde vor începe lucrările, respectiv Aurel Băjenaru din Dăbuleni, Silviu Dorel Preduș din Ostroveni, Adrian Glăvan din Bechet și Vergică Șovăilă din Călărași. Edilii doljeni sunt pregătiți și așteaptă ca la începutul săptămânii viitoare reprezentanții constructorului să ajungă în fiecare localitate pentru stabilirea detaliilor legate de deschiderea șantierelor.

Cu o zonă mai vastă ce trebuie acoperită, cel de-al șaselea contract de execuție lucrări din cele 22 în care a fost împărțit ”Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, DJ-CL-10, are și o valoare mai consistentă, respectiv 99.942.876,35 LEI (fără TVA), și a fost adjudecat de SC ERPIA SA.

Conform prevederilor contractuale, lucrările au în vedere extinderea rețelei de alimentare cu apă în localitatea Ostroveni, pe o lungime de 8.366 metri, dar și extinderea rețelei de alimentare cu apă în satul Lișteava (Ostroveni) pe o distanță de 14.364 metri. Asta nu e tot însă. Pe toată lungimea rețelei se vor executa și branșamente pentru fiecare gospodărie în parte: 579 de branșamente în Ostroveni și 693 de branșamente în satul Lișteava. În plus, se vor amplasa și 15 cămine de vane, o vană de linie îngropată, 73 hidranți de incendiu supraterani în Ostroveni, dar și 18 cămine de vane, o vană de linie îngropată și 96 hidranți de incendiu supraterani în Lișteava.

În plus, contractul mai prevede extinderea rețelei de canalizare în orașul Bechet, pe o lungime de 6.822 metri, incluzând 359 de racorduri, 187 cămine de vizitare, 3 stații de pompare apă uzată și conductele de refulare aferente; extinderea rețelei de canalizare în Ostroveni pe o lungime de 20.786 metri, incluzând 1.690 de racorduri, 500 cămine de vizitare, 6 stații de pompare a apei uzate cu conductele de refulare aferente; precum și extinderea rețelei de canalizare în satul Lișteava, pe o lungime de 10.136 metri, incluzând 719 racorduri, 252 cămine de vizitare, 3 stații de pompare a apei uzate și conductele de refulare aferente.

Mai mult, se va extinde rețeaua de canalizare în localitatea Călărași pe o lungime de 7.941 metri, incluzând 459 racorduri și 187 cămine de vizitare; dar și în satul Sărata (Călărași), pe o distanță de 17.230 metri, incluzând 723 de racorduri, 338 cămine de vizitare, 4 stații de pompare a apei uzate și conductele de refulare aferente. În localitatea Dăbuleni, rețeaua de canalizare se extinde pe o lungime de 27.109 metri, incluzând 1.969 de racorduri, 582 cămine de vizitare, 2 stații de pompare a apei uzate și conductele de refulare aferente.

 

Contractul include lucrări de construcție, furnizare și montaj utilaje și echipamente tehnologice, testare și punere în funcțiune, precum și remedierea eventualelor defecțiuni apărute în Perioada de Garanție. Durata de execuție a lucrărilor și punere în funcțiune a instalațiilor este de 36 luni, iar perioada de garanție este de 36 luni.

*

    Investițiile cuprinse în „Proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată în județul Dolj, în perioada 2014-2020”, în valoare de peste 445 milioane de euro, reprezintă un efort de a asigura un grad apropiat de 100% de acoperire cu servicii centralizate de apă și apă uzată în zona de operare a Companiei de Apă Oltenia, pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a populației județului, beneficiari direcți fiind 355.405 locuitori.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.