Actualitate
Tânăr de 18 ani, prins la volan fără permis

Marți, 22 septembrie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Băilești au reținut pentru 24 de ore, un tânăr de 18 ani, din Băilești, bănuit de comiterea infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără permis. Acesta a fos depistat pe o stradă din localitate, la volanul unui autoturism deși se afla sub influența băuturilor alcoolice și nu deținea permis de conducere. 

„Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că, în noaptea de 21/22 septembrie, tânărul ar fi condus un autoturism deși afla sub influența băuturilor alcoolice și nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, fiind depistat de polițiști la volanul unui acestuia pe strada Victoriei, din Băilești. Astfel, conducătorul auto a fost testat cu aparatul alcooltest care a indicat o concentrație de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Avand în vedere probatoriul administrat de polițiști, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără a deține permis de
conducere, urmând ca în cursul acestei zile să fie prezentat instanței de judecată cu propunerile corespunzătoare”, au declarat reprezentanții IPJ Dolj.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

„Clar, cartele electronice RAT nu vor fi disponibile la toate punctele din Craiova pentru că, de exemplu, în unele zone, ni se sparge toneta și de două ori pe seară.  Vor fi disponibile în zonele centrale, cu trafic, ca să ne protejăm și noi”- Sorin Manda, City Manager. 

© Copyright 2008 - 2020 Lupa. Toate drepturile rezervate.