Actualitate
Tânăr găsit spânzurat

Un tânăr de 23 de ani a fost găsit spânzurat de un pom, în zona Bălții din Craiova. Cel care l-a găsit a fost chiar tatăl acestuia, un bărbat de 46 de ani. Polițiștii au dispus efectuarea unei necropsii, "în urma căreia se va stabili cu exactitate cauza decesului", au declarat reprezentanții IPJ Dolj.

Oamenii legii nu au suspiciuni cu privire la modul în care a survenit decesul tânărului. "Miercuri, 7 august, în jurul orei 22.30, polițiștii Secției 1 Poliție Craiova au fost sesizați de un bărbat de 46 de ani, cu privire la faptul că acesta și-a gasit fiul, de 23 de ani, spânzurat de un pom, în zona Balta Craiovița. În urma cercetărilor efectuate, până în prezent nu au fost obținute date din care să rezulte suspiciuni cu privire la felul în care a survenit decesul. Polițiștii au dispus efectuarea unei necropsii, în urma căreia se va stabili cu exactitate cauza decesului", au declarat reprezentanții IPJ Dolj.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.