Actualitate
Un craiovean a murit după ce un excavator a căzut peste el

Un craiovean și-a pierdut viața după ce un excavator a căzut dintr-o remorcă. Victima și fratele acestuia terminaseră de făcut un șanț pentru fundația unei case, pe strada Zambilei, din Craiova.

La scurt timp după executarea lucrării, Marian Costinel Popescu, în vârstă de 27 ani, a decis să urce un utilaj pe o platformă. Însă manevrele au eșuat și utilajul s-a răsturnat pe bărbat. “În timp ce executau manevrele de ridicare a buldoexacavatorului, vehiculul a scăpat de pe rampă, bărbatul fiind lovit în zona capului, loviurile provocându-i decesul. În cauză s-a declanșat cercetările urmând a se stabili dacă este vorba de ucidere din culpă sau accident de muncă”, a declarat Cătălin Dochia, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Dolj. La fața locului s-au deplasat și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă Dolj. “Se va face o cercetare pentru a stabili caracterul, împrejurările și cauza producerii acestui deces”, a declarat Cătălin Mohora, inspector șef al ITM Dolj. Cadavrul lui Marian Costinel Popescu, în vârstă de 27 ani, a fost depus la morga spitalului municipal pentru efectuarea necropsiei.

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.