Actualitate
Migranți ilegali, prinși de polițiști după ce au trecut Dunărea

Polițiștii de frontieră au depistat optsprezece emigranți ilegali din Siria, Afganistan, Irak și Somalia, care încercau să intre ilegal în România din Serbia. Aceștia au traversat Dunărea cu ajutorul unei ambarcațiuni, iar în localitatea de la malul Dunării Ostrovu Mare, în dreptul km flv  872, au fost descoperiți. Migranții sunt cetățeni din Siria, Afganistan, Irak şi Somalia, opt adulți, cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani şi zece minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani. 

În data de 21.02.2021, în jurul orei 01.30, la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Porţile de Fier II a avut loc o acțiune privind combaterea migrației ilegale în zona de competenţă. Astfel, în localitatea de la malul Dunării Ostrovu Mare, în dreptul km flv  872, a fost descoperit un grup format din 18 cetăţeni străini. Imediat, persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului pentru verificări, unde li s-a făcut triajul epidemiologic de către echipajul medical sosit la faţa locului.  În cadrul primelor verificări, polițiștii de frontieră au stabilit că cei în cauză sunt cetățeni din Siria, Afganistan, Irak şi Somalia, opt adulți, cu vârste cuprinse între 18 şi 47 de ani şi zece minori, cu vârste cuprinse între 3 şi 15 ani. De asemenea, în cadrul cercetărilor, cetăţenii străini au declarat că au trecut frontiera din Serbia, cu o ambarcaţiune cu motor, condusă de doi cetăţeni sirieni, care s-au întors pe teritoriul Serbiei, cărora le-au plătit sume cuprinse între 1.200 şi 1.500 de euro pentru fiecare persoană. Poliţiştii de frontieră au extins verificările, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin, pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și pentru a stabili întreaga arie infracțională, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,trecerea ilegala a frontierei de stat", la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.