Actualitate
Un tânăr a fost ucis în urma unui scandal izbucnit pe o terasă din Cetate

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore și sunt acuzați că au omorât în bătaie un tânăr după un scandal ce a izbucnit pe terasa unui bar din Cetate.  Unul dintre agresori a fost prins când încerca să părăsească țara prin Punctul de Trecere a Frontierei Calafat.

Poliţişti din cadrul Secției 9 Poliție Rurală Cetate au fost sesizați cu privire la faptul că, pe terasa unui bar din localitate, a avut loc o altercație între mai multe persoane. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că doi bărbaţi, în urma unor discuţii în contradictoriu, ar fi lovit un tânăr de 24 de ani, cu pumnii și picioarele. Persoanei vătămate i s-au acordat îngrijiri medicale, efectuându-se manevre de resuscitare, însă, din păcate, s-a constat decesul. Poliţiştii au demarat imediat activităţile investigative, în urma informaţiilor obţinute fiind identificat un tânăr de 19 ani, bănuit că ar fi participat la altercaţie, iar un alt bărbat, în vârstă de 47 de ani, din Cetate, încerca să se sustragă cercetărilor şi să părăsească ţara. Astfel, în urma schimbului informativ de date, cu sprijinul poliţiştilor de frontieră, cel în cauză a fost depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, fiind apoi condus de poliţişti la sediu, pentru audieri. În cauză, cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de omor şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fiind preluate de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Dolj, sub directa coordonarea a Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. În baza probatoriului administrat în cauză, cei doi bărbaţi au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând a fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.