Actualitate
Vâlcea: Cercetați pentru trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism și trafic de droguri de risc

În urma a 4 percheziții efectuate în județul Vâlcea și municipiul Craiova, au fost depistați 2 bărbați bănuiți că ar fi racolat 4 tinere, pe care le-ar fi obligat să se prostitueze.

La data de 18 februarie a.c., polițiștii Serviciului de Combaterea Criminalității Organizate Vâlcea și procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea au efectuat 3 percheziții domiciliare, în județul Vâlcea și una în municipiul Craiova, pentru depistarea a 2 bărbații bănuiți de trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism și trafic de droguri de risc.

 

Din cercetări au rezultat indicii că, în perioada 2018-2020, cei doi bărbați, de 28, respectiv 36 de ani, din Drăgășani și Râmnicu Vâlcea, ar fi racolat, folosind și metoda ,,Loverboy”, patru tinere, cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani, pe care le-ar fi obligat la practicarea prostituției, atât pe teritoriul țării, cât și în afara acesteia.

 

De asemenea, unul dintre bărbați este bănuit și de trafic și consum de substanțe interzise.

 

De la locuințele persoanelor vizate, au fost ridicate, în vederea confiscării, 8 telefoane mobile, 10 cartele SIM, 2 stick-uri de memorie, 2 grindere, un cântar electronic și mai multe înscrisuri.

 

Cei doi bărbați au fost conduși la sediul D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea, în vederea audierii și continuării cercetărilor.

 

Acțiunea s-a desfășurat cu sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vâlcea, precum și al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea și Grupării Mobile de Jandarmi Craiova.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.