Administraţie
Adrian Cosman, la finalul lui 2017: Este un bilanț mai mult decât pozitiv

Administrația locală craioveană este mulțumită de rezultatele activității derulate în 2017, cele mai importante domenii fiind acoperite de investiții. Pentru eforturile făcute de municipalitate, Craiova a primit, la nivel național, mai multe premii, în semn de apreciere a reușitei proiectelor derulate în această perioadă.

Viceprimarul Craiovei Adrian Cosman susține că la finalul anului 2017 municipalitatea craioveană înregistrează un bilanț pozitiv, având în vedere că în aceste luni au fost finalizate mai multe investiții. “Este un bilanț mai mult decât pozitiv din punctul meu de vedere pentru că nu știu în care oraș din România ar fi putut să se inaugureze atât de multe obiective de importanță națională. Și când spun lucrul acesta mă refer, cronologic vorbind, la Waterparc care și-a deschis porțile și care sperăm că va bucura craiovenii și nu numai cu facilitățile pe care le oferă. Suntem în amplu proces de elaborare a unei oferte pentru tineri, familii, grupuri etc. Continuăm cu Spitalul Filantropia, este singurul spital construit în România după 1989 și care oferă condiții de tratament la nivel european. Cireașa de pe tort este acest stadion care, după cum ați văzut și la ultimul meci din acest an, a fost plin și a oferit condiții europene pentru desfășurarea unei partide de fotbal”, a declarat, pentru LUPA, viceprimarul Adrian Cosman.

 

Recunoaștere la nivel național

Proiectul construirii unui nou spital în Bănie, demarat de actualul ministru al muncii, Lia Olguța Vasilescu, a fost finalizat în 2017, reprezentanții Asociației Municipiilor din România răsplătind municipalitatea craioveană cu un premiu special. “Ni s-au recunoscut niște eforturi începute undeva în anul 2012, unul dintre acestea fiind acela de a investi în domeniul sanitar și cum investițiile au fost o prioritate pentru municipalitate, am reușit să obținem premiul de excelență în sănătate din partea Asociației Municipiilor din România, un premiu foarte important, care ne onorează”, a precizat Cosman. Viceprimarul Craiovei susține că investițiile în acest domeniu nu se vor opri. “Cu siguranță vom avea grijă de acest domeniu și în 2018. Avem în intenție de a achiziționa computere tomograf, unul este destinat pentru Spitalul <> și unul pentru Filantropia, în funcție de finanțarea de la Ministerul Sănătății, pentru că la Spitalul nr. 3 există o cofinanțare. De asemenea, continuăm și în acest moment în care discutăm este în plină renovare cantina de la Victor Babeș. S-a finalizat și anveloparea de la Spitalul nr. 4, de pe Calea București. În anul 2018 se termină și renovarea Secției de Hematologie de la Spitalul Filantropia. Trăgând linie, sunt investiții majore făcute pentru spitalele aflate în subordinea municipalității craiovene”, a subliniat Cosman.

 

Implicarea comunității pentru comunitate

Viceprimarul Craiovei susține că municipalitatea craioveană a dorit, în 2017, ca societatea civilă, locuitorii orașului să fie implicați activ în demersurile primăriei de a proteja mediul înconjurător. Așa a luat ființă proiectul “Protejează natura. Colectează selectiv”, adresat copiilor din școli și grădinițe și părinții acestora, dar și craiovenilor care locuiesc în zonele de case. “A fost un proiect pilot conceput împreună cu cei din conducerea Salubrității și a avut un impact deosebit în rândul oamenilor. Acum o săptămână a fost obținut un premiu la nivel național pentru <>”, a mai spus Adrian Cosman. Tot pentru cetățenii municipiului Craiova, reprezentanții administrației locale doresc să implementeze la Direcția de Taxe și Impozite Locale Craiova un sistem de planificare online. “Pentru Taxe și Impozite, noi trebuie să facem anumite corecții, ca să le spun așa. Aici mă refer la facilitatea cetățeanului de a putea să își plătească taxele și impozitele, de a obține un aviz sau un certificat. În viitorul apropiat și sper ca până la sfârșitul acestui an să implementăm sistemul de programare online. Cetățenii care vor să își plătească taxele și impozitele își pot rezerva o anumită zi, o anumită oră, urmând a fi așteptați la un ghișeu pentru așa ceva. Ideea de smart dorim să o implementăm la nivelul orașului și dorim să începem cu Taxele și Impozitele Locale. Suntem cu toții conștienți că în anumite momente ale anului cetățenii se confruntă cu o coadă destul de mare la ghișee și noi dorim să eliminăm acest lucru”, a mai spus Adrian Cosman. Edilul susține că municipalitatea craioveană este pregătită să le ofere oamenilor sărbători liniștite, comandamentul de iarnă fiind deja activat și, în cazul ninsorii, sute de utilaje sunt pregătite să intervină pe străzile din Bănie.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.