Administraţie
Craiova ar putea fi legată de Grecia cu o cursă aeriană până la Salonic

Municipiul Craiova și Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” au fost gazdele, săptămâna trecută, ale Forumului Economic Româno-Elen. Ca urmare a discuțiilor dintre administrația doljeană și cea elenă, există posibilitatea atragerii de fonduri europene pentru crearea unui centru regional de turism, dar și o cursă aeriană ce va uni Craiova c

În urmă cu un an, o delegație a municipalității craiovene a mers în Grecia, la invitația adminitrației locale din orașul elen Salonic, discuțiile purtate acolo având finalitate în urmă cu o săptămână când mai mulți reprezentanți ai regiunii Macedonia Centrală au fost oaspeții Primăriei Municipiului Craiova. “Am fost în urmă cu un an, împreună cu directorul Bibliotecii Aman, Lucian Dindirică, la Salonic, la invitația domnului primar Yanis Butaris și ne-am întâlnit cu mai multe personalități ale Salonicului și ale regiunii. Ceea ce am discutat în urmă cu un an, niște punți de legătură prin cultură și faptul că dorim să realizăm un forum economic aici la Craiova, iată că s-a materializat în ambele sensuri. Biblioteca Aman a înființat prima bibliotecă românească în Grecia, astfel de proiecte vor continua. Va fi înființat un centru turistic regional care va curprinde pe axa Craiova-Ruse-Velico Târnovo- Sofia- Salonic, care va atrage foarte multe fonduri europene. Am fost onorați să primim vizita unor înalți demnitari precum vice-guvernatorii  regiunii Macedonia Centrală, domnul Alexandro Stanos și Bizbina Yerakina, regiune care este cea mai importantă din Grecia și care are în subordine, cu ghilimelele de rigoare, șapte prefecturi”, a precizat viceprimarul Craiovei, Adrian Cosman.

 

Grecii doresc linie aeriană

Ca urmare a discuțiilor purtate în Bănie, s-a luat în calcul ca regiunea Olteniei să aibă o punte de legătură cu Salonicul și pe calea aerului. “S-a discutat, împreună cu președintele Consiliului Județean Dolj, domnul Ion Prioteasa, despre posibilitatea de a se înființa o linie aeriană între Craiova și Salonic, ceea ce ar fi foarte important pentru regiunea noastră, dar și pentru Salonic. Gândiți-vă la numărul de turiști care pleacă anual din Craiova sau din regiune către Grecia. De asemenea, vă spun cu satisfacție că la forum au fost prezenți atât oameni de afaceri greci, ce activează în domeniul agriculturii, veniți special pentru acest forum, dar și oameni de afaceri români”, a mai precizat Cosman. Viceprimarul susține că vor exista și alte proiecte ce vor fi materializate ca urmare a legăturilor ce au fost stabilite cu administrația elenă. “Aceste lucruri nu se vor opri aici și vom continua relațiile de colaborare între cele două părți pentru că se pare că există deschidere din partea lor. În plus, Craiova și Salonicul au același sfânt orcotitor, Sf. Dimitrie. Am discutat cu vice-guvernatorul regiunii posibilitatea ca moaștele Sf. Ocrotitor Dimitrie să ajungă în România. Totodată, am discutat la nivelul primăriei Salonic ca o expoziție de artă fotografică de la Muzeul Muntelui Athos să fie găzduită de unul dintre muzeele sau o instituție de cultură din Craiova, în perioada următoare. De asemenea, în septembrie va fi organizat un târg de turism, în prezența ambasadorului SUA la Atena, cel mai mare de acest gen organizat în Balcani, unde Oltenia va avea un stand. Vor fi prezenți cei cinci președinți de consilii județene, va fi guvernatorul regiunii Macedonia Centrală și vom semna un memorandum între cele două regiuni. Documentul va cuprinde relații comerciale de ambele părți și relații culturale. Un proiect pe termen lung pe care ni l-au împărtășit oaspeții noștri au fi o linie de cale ferată modernă între Craiova și Salonic, ce va trece prin Bulgaria”, a subliniat Adrian Cosman.

La ce ora se bea ceaiul de la ora 5?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2018 Lupa. Toate drepturile rezervate.