Administraţie
Craiovenii nu mai plătesc apa de ploaie

Consiliul Local Craiova a votat, astăzi, eliminarea din facturile craiovenilor a taxei pe apa meteorică, după ce prin OUG 114/2018 au fost abrogate mai multe articole care obligau Companiile de Apă să factureze cetățenilor apa pluvială. Consiliile locale din țară au, acum, posibilitatea de elimina sau a păstra această taxă, edilul Craiovei, Mihail Genoiu, fiind de părăre că aceste servicii trebuie sa fie în sprijinul cetățenilor și să aibă un caracter social.

În ultima ședință de Guvern a anului 2018, la propunerea lui Mihail Genoiu și a Olguței Vasilescu, prin OUG 114, s-au abrogat alineatele 23 și 24 din legea 241/2006, modificată, care prevedeau obligativitatea taxării apei meteorice de către Companiile de Apă. Astfel, consilierii locali au votat, azi, proiectul de hotărâre care anulează această taxă pe apa meteorică: “pentru utilizatorii casnici-persoane fizice și asociații de proprietari/locatari, precum și pentru suprafețele utilizate în scop productiv-comercial cu specific agricol, nu se facturează apa meteorică”, se arată în proiectul votat de consilierii locali. „Am avut astăzi o ședință extraordinară pentru a valida mai multe proiecte care sunt legate de depunerea unor contracte pe fonduri europene, dar a apărut și urgența dată de OUG 114/2018, apărută pe 29 decembrie, în care s-a revenit la punctele din art. 31 alnt 23 si 24, din 215/2018 în privința apei meteorice. Am avut această dorință de a introduce pe ordinea de zi acest punct, deoarece craiovenii erau obligați de actului normativ anterior să plătească apa meteorică începând cu data de 1 ianuarie 2019, iar prin acest act s-a făcut dreptate și s-a anulat această obligativitate. Ceea ce a fost anormal a fost acel punct 24, prin care se obliga toți operatorii să factureze această apă meteorică. În vechea lege, acest lucru era stipulat prin regulamentul de stabilire al tarifului, care lăsa la latitudinea operatorului, în funcție de calculul, această necesitate de facturare. Aceste servicii trebuie să fie în sprijinul populației, trebuie să aibă un caracter social de asigurarea confortului populației și a bunăstării cetățenilor”, a declarat Mihail Genoiu.

Care sunt majusculele din cuvântul : LupaMea?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.