Administraţie
Două dintre corpurile noului spital municipal vor fi finalizate înainte de Crăciun

Constructorul noului spital municipal pe care îl finanţează Primăria Municipiului Craiova i-a dat asigurări primarului municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, că două dintre corpurile unităţii medicale vor fi finalizate în jurul datei de 20 decembrie 2016.

„La toate corpurile s-a finalizat partea de consolidare. La corpul A lucrăm la finisaje, montăm gresia şi faianţa. Planul nostru este următorul: corpurile A şi B să fie, până la 20 decembrie a.c., complet echipate, inclusiv cu dotări; corpul C să fie, tot la acea dată, realizat la 80% din obiectiv, rămânând să ne concentrăm pe corpul D. Închiderea completă a celor patru corpuri va fi realizată până la 10 decembrie a.c., cu tot ce presupune, respectiv faţadă ventilată, terasă, etc. O să avem de lucru mai mult la partea de subsol, instalaţii, conducte de încălzire. Avem acum 197 de muncitori, care sunt zilnic în acest şantier”, a declarat ing. Marian Petcu, directorul SC Recon SA, în timpul unei inspecţii pe care Olguţa Vasilescu a realizat-o în şantier.

Edilul Băniei susţine că lucrările au avansat în ritm bun. „Sunt foarte mulţumită, mai ales că avansează foarte repede. Eu trec de două ori pe săptămână în şantier şi văd că avansează foarte mult lucrarea. Este capital pentru Craiova să aibă un spital municipal. Sigur că aşteptăm şi spitalul regional, care este pe fonduri europene, dar acea investiţie nu cred că va fi gata mai devreme de anul 2020. Şi, atunci, era absolut necesară această investiţie. Cu atât mai mult, cu cât nu a costat foarte mult. Este vorba de 8 milioane de euro, ca să ai un spital cu 4 corpuri de clădire şi care îţi acoperă practic toate necesităţile. Un spital nou. Nu putem spune că este construit de la zero, pentru că e ridicat pe un schelet abandonat în urmă cu peste 20 de ani, dar cu mobilier nou, cu aparatură nouă, din care o parte a fost achiziţionată pe fonduri guvernamentale în ultimii 3 ani de zile şi se va muta aici. Cu certitudine foarte mulţi craioveni, ce se vor trata aici, o vor face în condiţii foarte civilizate, pentru că spitalul este gândit la standarde europene, cu tot ceea ce este necesar şi tot ceea ce cere Direcţia de Sănătate Publică”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu. Investiţia municipalităţii craiovene în noul spital municipal se ridică la opt milioane euro. 
 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.