Administraţie
Mihail Genoiu: „Din primăvară ar putea începe reabilitarea Colegiului Carol”

După ce printr-o hotărâre a Consiliului Local din luna martie a acestui an, municipalitatea a predat pe bază de protocol către Compania Naţională de Investiţii amplasamentul, construcţia şi terenul aferent Colegiului Naţional Carol I şi Operei Române Craiova, consilierii locali vor vota în ședința ordinară de joi, 26 septembrie, finanțarea de către Municipiul Craiova a cheltuielilor pentru racordurile la utilităţi pentru acest proiect. Conform studiului de fezabilitate, clădirea urmează să fie împărțită în cinci module, pentru a fi protejată în eventualitatea unui cutremur.

Pentru realizarea acestui obiectiv de investiţii se va aloca suma de 1.371.032 lei (cu TVA), valoarea totală a proiectului fiind de 115.528.699 lei, conform deviz general anexat la proiectul de hotărâre. ” Propunem Consiliului Local al Municipiului Craiova aprobarea contribuţiei Municipiului Craiova în sumă de 1.371.032 lei pentru realizarea obiectivul de investiţii „Reabilitare şi consolidare corp central C.N. Carol I şi Opera Română”, se arată în proiectul de hotărâre. „Pe studiul de fezabilitate este prevăzut ca această clădire să fie secționată în cinci module care la cutremur, la orice alte mișcări seismice sau de altă natură să lucreze independent, deci este de mare anvergură proiectul și datorită faptului că a fost monobloc, acel corp reabilitat, a fost și el afectat ca structură de rezistență. La ora aceasta vorbim de o valoare de 115 milioane de lei, a proiectului și care ca și faze următoare, urmează ca el să fie introdus în comisia tehnică a Ministerului Dezvoltării, deci asta este faza următoare, și apoi prin ordin al ministrului să înceapă procedura de licitație pentru proiectare și execuție. Din socotelile noastre ar trebui undeva în primăvară să avem eventual într-o fază destul de avansată, dacă nu chiar finalizată această procedură de proiectare și execuție, să înceapă execuția  la Colegiul Carol”, a explicat Mihail Genoiu. 

 

Câţi ani are o persoana care isi serbeaza majoratul?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2019 Lupa. Toate drepturile rezervate.