Administraţie
Primăria Craiova: 29 octombrie 2017 nu este o dată realistă pentru desfășurarea evenimentului de inaugurare sau pentru desfășurarea de competiții sportive pe Stadionul din Craiova

Reprezentanții municipalității craiovene au precizat, într-un comunicat de presă, că recepția lucrărilor la nou stadion a început în urmă cu două zile. De asemenea, s-a precizat faptul că inaugurarea nu va avea loc pe 29 octombrie.

“Având în vedere interesul crescut al cetățenilor Craiovei vizavi de evenimentul de inaugurare al Stadionului, Primăria Craiova face următoarele precizări legate de finalizarea lucrărilor și evenimentul de inaugurare al stadionului din Craiova. Comisia de recepție, convocată de Compania Națională de Investiții și întrunită în data de 23 octombrie 2017, este în plină activitate. Având în vedere complexitatea lucrărilor de recepție, precum și formalitățile de preluare de către Consiliul Local Municipal a investiției pentru Stadion – formalități care presupun semnarea protocolului dintre CNI și Primăria Craiova, preluarea obiectivului de către Primăria Craiova prin adoptarea Hotărârii de Consiliu Local etc., operațiuni care sunt ulterioare semnării recepției, facem cunoscut opiniei publice faptul că data de 29 octombrie 2017 nu este o dată realistă pentru desfășurarea evenimentului de inaugurare sau pentru desfășurarea de competiții sportive pe Stadionul din Craiova. Vom reveni cu noi informații legate de evenimentul de inaugurare a Stadionului din Craiova imediat ce recepția va fi finalizată”, se arată în comunicatul emis de Primăria Craiova.

 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

"Este o dată pe care clubul a avansat-o, este dorința lor. Să nu uităm că au mai fost date, și cu 29, și cu 24, și cu 25, dar nu sunt o certitudine" - Mihail Genoiu, primarul Craiovei 

© Copyright 2008 - 2017 Lupa. Toate drepturile rezervate.