Administraţie
RAT Craiova. Primul autobuz electric, prezentat de autorități

Miercuri, 27 ianuarie, primul autobuz 100% electric sosit în curtea RAT Craiova, a fost prezentat de autorități, în frunte cu primarul Lia Olguța Vasilescu. Până în vară, vor mai sosi încă 16 astfel de mijloace de transport, iar pe viitor urmează ca flota de autobuze electrice sa ajungă la 200, 100 pentru transportul elevilor, iar restul pentru zona metropolitană. 

Marcel Tănăsescu, directorul RAT Craiova, a explicat că imediat ce va fi înmatriculat, autobuzul electric va fi folosit pe traseul numărul 9. "Primăria Craiova a ajutat foarte mult RAT Craiova în ultima perioadă și practic am reușit să ne mărim flota cu 70-75%, astfel am achiziționat numai autobuze de ultimă generație. Acest autobuz electric o să îl vedeți pe traseul 9, vă pot spune că are o lungime de 18 metri, 2.55 lățime și 3.48 înălțime, capacitatea este de 40 de călători pe scaune și 94 în picioare. Are o autonomie de 120-130 de kilometri. Încărcarea este de două feluri: lentă și rapidă. Vor fi 16 staţii de încărcare lentă, iar la fiecare capăt de linie va fi câte o staţie de încărcare rapidă. Astfel, îl vom putea folosi pe toată durata zilei, pe orice traseu. Este dotat cu aer condiționat, prize pentru laptop, telefon, are camere de supraveghere pentru interior și exterior, plus un sistem de numărare a calatorilor".

Edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, a precizat că orașul se modernizează și ține pasul cu toate directivele europene, în sensul că va beneficia de o flotă de mijloace de transport electrice.

"Am mai achiziționat 16 autobuze care trebuie să vină până în luna iulie a acestui an, în fiecare lună câte 4. Între timp, noi suntem în procedură de licitații, pe fonduri europene, pentru alte 30 de mijloace de transport în comun. De asemenea, mai lucrăm la un alt proiect, tot pe fonduri europene, care se referă la achiziționarea a 200 de unități, tot electrice, 100 pentru zona metropolitană și 100 pentru transportul școlar, pentru că doresc ca în tot municipiul Craiova să introducem transportul școlar", a declarat Lia Olguța Vasilescu. 

Cât face 2+34?
Declaraţia zilei

Primăria Craiova a anunțat într-o postare pe Facebook că Poliția Locală a identificat șoferul care a mers cu mașina câțiva zeci de metri pe trotuar, joi, 11 februarie. Dacă în postarea inițială se spunea că oamenii legii au amendat șoferul și i-au ridicat mașina, ulterior reprezentanții Primăriei au revenit și au precizat că autoturismul șoferului a fost ridicat pentru că a parcat neregulamentar, fără legătură cu incidentul din ziua anterioară.

© Copyright 2008 - 2021 Lupa. Toate drepturile rezervate.